Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 19 august 2012

Provocare de la Iulia

Am citit despre aceasta provocare pe blogul Iuliei și nu am rezistat. E vorba despre cum ne place să ne petrecem sfârșitul de săptămână. Ei bine, eu sunt cumplit de nehotărâtă. 
Uneori îmi place să plec, să călătoresc. In unele cazuri plecăm cu prietenii, alteori doar soțul și cu mine, ca un fel de recuperare a timpului pe care nu reușim să-l petrecem împreună. Dacă atunci când suntem cu prietenii trebuie să ținem cont de multe păreri, atunci când suntem doar noi doi, nu contează unde mergem, important e să fim noi doi. 
S-a întâmplat să ne urcăm în mașină și să nu avem o țintă fixă.
Alteori, îmi doresc să stau, pur și simplu acasă, duminica. Să mă bucur de căldura căminului meu, să gătesc pentru familie, să bem o cafea împreuna și să jucăm... șah. E drept ca jocul de șah e ceva mai rar, dar ne bucurăm din plin de el, atunci când e. Îmi place să ieșim duminica dimineața la piață. E un fel de ritual. Drumul până la târgul săptămânal e cam de 1km și până acolo ne oprim de vorba cu multi oameni. Primim și dăm sfaturi, ne felicităm și ne consolăm, plângem și râdem... în mijlocul drumului. După cumpărături, ne place să mergem să mâncăm clătite și sa bem cafea la o terasă în oraș, apoi, pe seara, mai ieșim uneori în micul nostru oraș, alteori în Pitești, la plimbare prin parcuri sau la vreun spectacol. Dacă soțul mi-e prea obosit pentru alte ieșiri, îl las să se odihnească, timp în care eu citesc online (am descoperit "scribd") , văd un film, fac planul pentru săptămâna următoare sau umblu hai hui pe net. Rar lucrez ceva de mâna duminica. Nu că mi-ar fi "frică de Dumnezeu" cum mi se spune că trebuie, dar asa am fost crescută și nu pot.
Din fericire eu sunt liberă și sâmbăta, care e ziua mea de nebunii. Sunt zile în care întorc casa pe dos și curăț fiecare colțișor, sunt zile în care gătesc mâncare ca la restaurant (multe feluri în cantități mici) :). Uneori merg cu prietenele la cafea în oraș. Alteori merg la cumpărături de prostioare de unde nu vin cu mare lucru pentru că nu îmi trebuie mare lucru, dar îmi place să hoinăresc prin magazine. Recunosc că plec cu bani mai multi la mine, ca, în cazul în care îmi place ceva să și cumpăr. Foarte rar se întâmplă să cheltuiesc banii, pentru că sunt practică și econoamă și mă întreb de două ori dacă am nevoie de obiectul respectiv. In schimb îmi cumpăr flori, de preferință de gradină sau câmp, de la bătrânicile care vând flori ca să-și suplimenteze pensia.  :) Tot sâmbăta îmi place ca, asa, intre 9 și 11 dimineața, să citesc într-un parc în oraș. Îmi pun căștile telefonului în urechi, ascult muzica de relaxare și citesc, de data aceasta cu cartea în brate. :)
Pentru că am pomenit de muzica, am auzit la radio cum că astăzi ar fi ziua de naștere a maestrului George Enescu și mi-am amintit de "Ciocârlia". 

O săptămână superbă să aveți!

Niciun comentariu: