Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

vineri, 30 august 2013

Vineri sunt fericita :)

          E vineri, oameni buni! E vineri și eu m-am trezit fericită. Atât de fericită, încât ajung să mă simt vinovată. Vinovată de ce? De fericire. Chiar dacă de azi trebuie să încep partea contabilă la serviciu și să fac statistici și calcule, chiar dacă azi se cere să gătesc pentru weekend, chiar dacă ... nu contează... eu sunt fericită. Fericită că e vineri și că mâine e sâmbătă și o să am program "liber impus" :) Vreau să mă plimb ascultând muzică în căștile telefonului, vreau să citesc în parc, înconjurată de căinii maidanezi :) vreau să beau o cafea sub razele blânde de soare, pe o terasă, în oraș, vreau să-mi cumpăr un buchet mare de flori și să-mi bag nasul în el (ca tăurașul Ferdinand), vreau să dansez ... vreau să fiu eu cu mine :) ... măcar până duminică seara, când mă va lovi depresia peste ceafă, aducându-mi aminte că urmează ziua de luni, în care voi redeveni roboțel. :)
Un sfârșit de săptămână fericit, vesel și cum îl mai vreți voi, să aveți!

luni, 26 august 2013

Educatie buna :)

           Ca un plus la postarea anterioara, va pun mai jos o povestioara pe care s-ar putea sa o știți sau nu, dar dacă da, recitiți-o ca mai avem ce învăța din ea. Am găsit-o pe un site de bancuri, dar mi se pare o pilda. :)

"Omul de afaceri american și pescarul mexican... Un om de afaceri american stătea lângă chei, într-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi.
Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia.
Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat, ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor? se mira pescarul. Si dupa asta?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara.
- Pai asta fac si acuma!"

          Eventualele greșeli de ortografie și scrierea parțială fără diacritice, le scuzați, va rog. Povestioara e copy/paste iar blogspot face fițe la scris. :)

vineri, 23 august 2013

Sunt prost educată

          Ceeeeeee "hi, hi, hi" și "ha, ha, ha"??????? Ce, credeți că nu vă aud chicotelile după citirea titlului de postare? Sunt mioapă da' nu și surdă. :))) Eu zic să fac aci o mărturisire și voi daaaaaați cu chicotitul. Pai da, am ajuns la concluzia că sunt nu prost ci tare prost educată. Să vă zic și de ce. 
1. Sunt educată că legea e lege și că trebuie respectată. Vax. E făcută clar să fie încălcată sau măcar să ne stimuleze inteligența prin încercarea de a găsi metode să o ocolim. Când zic "lege" mă refer la astea unde se lasă cu sancțiuni clare și rapide, legile omenești, nu la alea venite de la Sfântul Duh. La alea mai poți negocia, că sancțiunea e cu bătaie mai lungă. :)))
2.Sunt educată să nu fac rău nimănui, chiar dacă mi s-a făcut rău. Încerc, din toate resursele mele da' zău că-mi vine uneori s-o iau pe vreo toantă de păr când o văd că insistă să-mi provoace un infarct. Ma abțin, că n-am pregătire de coafeză.
3.Sunt educată să nu fac datorii și, dacă e musai să le fac, să nu fie mai mari decât îmi pot permite. Da, da' nu mai sunt în rândul lumii și sunt privită ciudat. "Cum, nu ai datorii la bancă? Nu ești din filmul asta. Afară!"
4.Sunt educată să-mi plătesc facturile la timp, așa că trebuie să fiu roboțel, cinci zile din săptămână, în medie 22 de zile din lună, ca să plătesc facturile. Da' dacă mi s-ar tăia gazul, ce? Aș avea ce povesti la nepoți, nu? 
5. Sunt educată să respect șefii și persoanele mai în vârstă, chiar dacă sunt tâmpe și ma calcă pe nervi. Taci Cristino și înghite! Da' oi ajunge și eu la o vârstă venerabilă... orice mânz ajunge gloabă :))))))))
6.Sunt educată să fiu îmbrăcată curat, să plătesc pentru hrana de toate zilele și pentru astea mă întorc la "roboțel".
7.Sunt educată să fiu "roboțel" (nu se poate mamă ca femeia să nu aibă serviciu!) în loc să ma bucur de soare și natură, joi la prânz, că asa am eu chef.
          Astea sunt câteva idei, că ele "este" multe. I-am zis și mamei:"Tare prost m-ai educat. Nu sunt deloc din lumea asta. Mai bine mă educa tata". Am crezut că ma bate mama, cât sunt de mare. :))) A avut însă, răbdare să-i explic:
           Tata, bețiv. Nu are serviciu, nu are bani și nici griji. Nu se duce la serviciu că nu se trezește la timp. Acum, zău, și patronii ăștia prea au program din creierii nopții... Ei nu știu că tata are nevoie de ceva timp să se trezească din beție? E mult până se trezește, apoi e priceput și apt de munca până la prima gură de alcool. :)))) Deci, nu job da' nici bănuți. Bine ca are nevastă-sa (care nu e mama) o amărâtă de pensie :) care se duce tot pe alcool că e și ea fix ca el. Normal, altfel nu s-ar fi apropiat de 30 de ani împreună. :))) Deci, nici bănuți da' nici probleme. Nu-și mai fac ei probleme că trebuie plătită lumina, poa' să le-o taie, o vor plăti când vor avea cu ce. Mai bine se trotilează și se culcă devreme. Televizor n-au, că nu le trebuie și uite ce fericiți sunt că nu știu ce nenorociri se mai dau pe la știri. 
          De asigurare medicală nu au auzit în viața lor. La spital oricum au ajuns la urgență și au fost tratați ca atare. El cu hematom cerebral, ea arsa pe o suprafață mare de corp. Mă mir că au supraviețuit cu cât alcool aveau în sânge. Sau poate asta i-a salvat :))))
          Vine iarna și trebuiesc lemne? Ei aș! Oamenii sunt ecologiști. Fac focul cu bețele ramase în urma recoltării de floarea soarelui, cu peturi și ce mai lasă vaca pe uliță. Nu-i asa că sunt în trend? 
           Nu sunt cu fundul gol, pen' că mai are câte un vecin bunul simt să mai și moară iar la d-astea se dau haine de pomană. Capitolul haine, rezolvat.
         Nu mai pomenesc că nu a avut tata nici o grijă toată viața, cum că ar avea doi copii. El a fost important, restul... altă dată.
           Să recapitulăm, nu job, nu bani, nu probleme. Orice problemă are rezolvare simplă. :) Curent electric, au și nu prea au nevoie, căldura se rezolva bio, apa e în curte, la fântână, mâncarea (a se citi păsăret) crescu pe lângă ei în curte, ciugulind din gradina plina de buruieni, în care culmea, s-au făcut și roșii și castraveți și ce-or mai fi pus ei p-acolo (la barza chioară face Dumnezeu cuib) cu hainele e rezolvată problema, la doctor doar la urgență, deci sunt toate rezolvate. De ce sa fie "roboțel" ? Ca să fie în rândul lumii, să nu fie de râsul ei? Ei aș! E mai mare fericirea sub aburii alcoolului, mai ales că urmează să culeagă via și să facă zaibăr. :))
          Înțelegeți de ce sunt prost educată? Sunt educată să trăiesc al naibii de complicat, să respect legi și reguli (cică) morale, să muncesc ca să plătesc facturi, taxe și impozite, să-mi omor neuronul ca să fiu profesionistă, informată și pusă la punct cu tot ce ține de serviciu, să țin cont de ceilalți din jur, mai mult decât de mine, când aș putea fi eu "miezul", să trăiesc mult mai simplu și să fac oricând, orice doresc.
          Nu instig la beție și lene, dar zău că mi-as dori o viața mult mai simplă. Voi sunteți tot ca mine, sau ați găsit o cale de mijloc?

miercuri, 21 august 2013

Schimbari la notariat

          In cazul în care sunteți nevoiți să mergeți la notariat, aflați că, începând cu 12 august, regulamentul de autentificare a actelor s-a schimbat. Nu veți mai primi un exemplar al actului de care aveți nevoie, cu semnătura voastră, ci un duplicat care poartă doar semnătura notarului, ștampila și timbrul sec.Veți semna și un singur exemplar original, dar acesta va rămâne în arhiva biroului. Nu vă certați cu personalul de la notariat, pentru că nu mai este voie altfel și nici nu vă apucați să semnați actul, la ieșirea din birou. :) Dacă trebuie să mergeți cu actul la alte autorități care nu cunosc procedura, rugați funcționarul să sune la notariat sau sunați voi și rugați-l pe notar să-i explice funcționarului.
        De asemenea, în cazul în care vreți să vindeți sau să închiriați o locuință, aflați că s-a introdus obligativitatea prezentării unui Certificat energetic pe care îl poate întocmi o persoana autorizată, pe care o alegeți voi dintr-o listă pe care v-o poate pune la dispoziție, tot notarul.
         Schimbări sunt foarte multe, începând de la felul de autentificare al actelor până la costuri. Nu cresc prețurile cu mult, dar trebuiesc făcute verificări în diverse registre naționale  care costă 15 lei +TVA la fiecare interogare. In funcție de natura actului, se poate ajunge până la patru chiar cinci verificări. 
          De ce fac o postare-anunț? Pentru că mi-as dori ca măcar voi, cei ce deschideți acest blog, în caz că trebuie să mergeți la notariat, să o faceți fără nervi, fără ideea că știți voi ce zice legea și fără intenția de a acuza personalul unui birou notarial de schimbarea legilor. Nu notarul face legea, ci doar o aplică. Alții sunt cei care trebuie să-și justifice salariul făcând legi proaste și alambicate, când ar putea fi atât de simple și la obiect. Pare că oamenii ăștia sunt plătiți să facă legi cât mai încâlcite, tocmai spre a ne pierde, noi toți ceilalți, mințile. Haideți, vă rog, să aplicam legile astea cu calm și înțelegere unii față de alții, altfel ajutăm la construcția unei noi aripi la Bălăceanca. :)

luni, 19 august 2013

Copilasi :)

          Pentru că toate în lumea asta vin după un program stabilit - una caldă, una rece, am fost în acest weekend la Caransebeș, la fratele meu, să facem obiceiul tăierii moțului fiului său cel mic - finul nostru. A fost o reuniune în familie, fără nus' ce pretenții, unde copii au fost vedetele.
          Dacă anul trecut, în primăvară, la botez, finuțul nostru arata asa
acum putem spune ca e ditamai bărbatul :))))))) (in devenire)
          Are aproape toți dințisorii, fuge de nu ne ținem după el, știe clar să ne comunice ce vrea și are grijă să-și altoiască fratele mai mare :) spre disperarea părinților săi :)))
         Ei sunt nepoții din partea fratelui meu. Pe cel mare l-am pregătit și în acest an pentru scoală și promit sa fac o postare separată despre ce am luat și cat a costat.
       Ne-am simțit bine la fratele meu, de altfel noi ne simțim bine cu copilași în preajmă. Urmează o săptămână grea în care vom consuma toată energia acumulată în weekend dar... duminica viitoare merg la vărul meu care are două fetițe :)

vineri, 16 august 2013

A fost Piți

          Poate ați observat sau nu tăcerea mea din ultimele zile. E felul meu de a face față unor probleme. Mă izolez, accept problema, o înfrunt și îmi ling rănile singură sau, cel mult, în familie. La fel și acum.
         Am crescut și iubit 13 ani și jumătate un nod de mâță. Ca să înțelegeți ce a însemnat ea pentru noi, gândiți-vă că noi nu avem copii și, toată dragostea noastră s-a revărsat asupra ei.
          Motivul durerii noastre e moartea ei. Cauza:cancer. A fost sănătoasă toată viața ei, iar acum când s-a îmbolnăvit, în trei săptămâni a și murit. Medicii au spus ca ar fi fost bolnavă de mai mult timp, doar că acum a erupt boala în afara organismului, într-un nodul la sân, nodul care părea că creste de la o ora la alta, spre disperarea noastră. De ce nu ne-am dat seama ca e bolnavă? Se pare ca nici ea nu a știut ce i se întâmplă, pentru ca animalele nu conștientizează boala. A fost afectuoasă și jucăușă cum a fost toată viața ei. In ultimele trei zile, însă, abia a mai băut ceva apă, și se vedea că suferă. Am fost nevoiți să o eutanasiem. Incă nu pot să povestesc chinul și groaza prin care a trebuit să trecem până să luăm o astfel de hotărâre. Peste tot se vorbește de "puterea de a fi stăpân responsabil". Aiurea! Nu există nici o putere. De când iți seama că e singura soluție, ai stări de leșin doar dacă te gândești, și cum nu te poți gândi la altceva... ești mort înaintea animăluțului. De noțiunea de stăpân nu mai pomenesc. Nu s-a pus problema vreodată că noi suntem stăpânii și ea animalul. Ea a fost Piți, Pițulina, Bubulina, Pui mic, Piți răsfățata, s.a.m.d. Ea a fost cea căreia i-am dăruit dragostea pe care ar fi trebuit să o dăruim unui copil care nu a mai venit. Ea a fost cu noi și lângă noi la bine și la rău. Să ajungem să luăm hotărârea că trebuie s-o eutanasiem a fost lovitura de grație pentru noi. Doar comportamentul ei din dimineața respectivă ne face să credem că am făcut ce și-a dorit. Nici asta nu pot încă să povestesc.
          Acum suferim și ne lingem rănile. O simțim lângă noi, o cautam pentru o secundă prin casă, ne dăm seama de realitate și plângem. E casa goală fără ea...

miercuri, 7 august 2013

Vacanta 2013 - partea a VII-a

          Am povestit cinci zile de vacanță în șapte postări. Trăncănită mai sunt :)))
          Postarea de astăzi este dedicată unor oameni pe care i-am cunoscut în ultima zi de traseu.
       După ce am înnoptat pe la Rm. Sărat (iaca și rima), sâmbătă am pornit către Buzău, via  Vulcanii Noroioși. Înainte de a ajunge la vulcani, ne-am întâlnit cu Elly cunoscută și ca Diada pe forumul Lucru de mana. Noi mai vorbiserăm pe net și la telefon, m-a ajutat în multe probleme legate de croitorie, dar nu ne văzuserăm niciodată. Acum ne-am văzut și ne-am plăcut. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Nu sunt chiar genul să mă lipesc de om la prima întâlnire (am oarece rezerve, de obicei) dar de data asta am simțit ca ne cunoaștem de o veșnicie. E drept că am avut ceva emoții :) 
          A venit cu soțul său, a lăsat socrii în mijlocul unui parastas, și-a lăsat copilașii cu mama ei, și-a făcut liber în program să vină, să ne cunoaștem. Mulțumesc draga mea! Si ea și soțul ei sunt oameni frumoși, și la propriu și la figurat, nu sunt prefăcuți, nu sunt fițoși, genul de oameni pe care, chiar dacă nu ii vizitezi prea des, știi că undeva pe lumea asta, ei există și te pot ajuta la nevoie. Nu vă gândiți la ajutoare în bani, că nu suntem genul. :))) O vorba bună sau o ureche care să te asculte, contează mult în viața asta.
           Ne-au condus întâi la Pâclele Mari unde am văzut vulcani mulți și mici, 
 și Marele Canion în miniatură :)))
apoi la Pâclele Mici unde am văzut vulcani mari : )
          Ne-au primit în casa lor și am avut ocazia să le cunoaștem piticii, doi băieți frumoși și comunicativi. Să rămână vorba intre noi: au cei mici niște ochi frumoși... Parcă o și vad pe maica-sa stând cu pușca la poartă să-i păzească de fete. :))))))))))
        Am vorbit mult și multe și am mai fi vorbit căci simțeam o sete de a ne cunoaște... dar a trebuit să plecăm către casă. Ne-am promis că ne vom mai vedea, ori la ei ori la noi și, bineînțeles, vorbim în continuare pe net și la telefon.
          Ca o concluzie a acestei zile, frumusețea locurilor a fost încununată de bucuria de a cunoaște oameni frumoși. Nu ezitați, dacă aveți ocazia, să vă întâlniți față în față cu oameni cu care aveți o amiciție pe net. Merită.
          Spre seară am ajuns acasă, rupți de oboseală și de foame căci, cu gândul la căsuța noastră, nu am mai pierdut timpul pe la vreun restaurant, pe drum.
        Aici se termină povestea acestei vacanțe. Mi-a plăcut și voi mai face acest gen de vacanță, pe drum. Mai ales pe drumuri de munte. A fost o vacanță cu buget redus dar superbă. Nu am avut timp în care să mă plictisesc (cum mi se întâmplă la mare, spre exemplu), am cunoscut oameni frumoși, am văzut locuri noi, am profitat de natură și, un fapt important, chiar dacă nu pare, am avut câteva zile doar cu soțul meu. :) Uneori, avem nevoie de astfel de zile, ca să putem supraviețui.

marți, 6 august 2013

Vacanta 2013 partea a-VI-a

           Nu mă așteptam să mă întind atât de mult la povestit da' asa sunt eu, când ma pornesc, nu mă mai opresc.  Rămăsesem ieri la Cheile Bicazului. Ei bine, am luat-o totănel spre Piatra Neamț. Pe drumul dintre Bicaz și Piatra, am fost înjurați zdravăn și pe bună dreptate. Întrucât am mers cu geamurile deschise am simțit cum ceva a intrat pe geam și m-a lovit. Având o experiență anterioară cu un rest de țigară aruncat pe geamul mașinii din față, i-am zis soțului "Oprește că luam foc". A oprit bietul om acompaniat de înjurăturile celor din spate. Am coborât și am luat mocheta la puricat. Am găsit o viespe. Nu prea aveam șanse să luam foc de la ea, da' mai știi ce se poate întâmpla?
          Si am ajuns la Piatra Neamț. Am oprit aici la o benzinărie să facem plinul la gpl. A venit duduia gpl-ista și a început să dea la pompa.Vi se pare că am cumva cuvinte de nesimțită? Nu vă înșelați, am. I-a zis soțul că vrea gaz cât intră în butelie. A intrat de 37 de lei. Acum, eu nu știu cât de nud și-a închipuit ea că e butelia, că a pus duduia boticul în pământ: "Doar atât?" Ei aș. S-a enervat al meu soț  și i-a zis că mai poate lua în doua sticle din portbagaj și mai are o pereche de teniși rezervă. Ea a insistat "Credeam că faceți plinul" :))) Soțul: "Pai l-am făcut. Atât a intrat." Duduia:"Pare mai mare butelia". L-a apucat rasul pe-al meu om și i-a zis că "plinul cel mare l-am făcut la Miercurea Ciuc" :))) Oameni intre oameni. Duduia era mandră urmașă a lui Ștefan :)))
          Ne-am îndreptat apoi, către Tg. Neamț, să vedem mânăstirile vestite din zonă. Nu mi-am pus în gând să le văd pe toate că sunt ciorchine, nu altceva. De altfel,la cât de  multe indicatoare am văzut spre biserici și mânăstiri, am senzația că nu mai e nimic altceva de văzut prin țara asta. In fine. Pe la Văratec, bâjbâiam oarecum pe drum, uitându-ne după indicator, care nu s-a lăsat mult așteptat. In schimb, văzându-ne dezorientați, ne-a claxonat un preot dintr-un Audi care ne-a depășit in viteza și ne-a făcut și semn cu luminile. Ne-am luat după el da' nu am prins viteza că deh, deși al meu soț are cioc (cine știe, știe) nu are și sutană. Doamne, nesimțită mai sunt azi. După ce ca ne-a îndrumat omul... Ete, sa faci bine...
           Am ajuns  la Văratec.
 Frumos, n-am ce zice, da' nu impresionant. Mult alb și verde, curățenie multă, flori și mai multe.
          Nu e Raiul pe Pământ (asa cum au incercat unii să mă convingă), e doar rezultatul muncii omenești.
         Bineînțeles că a existat și tendința de a vorbi în șoaptă, să nu cumva să deranjăm sfinții de pe pereți. Au unii o uitătură... stană de piatră te faci. Am făcut și eu două cruci pe la două icoane și m-am potolit. Așa cu drag pupa una icoanele înaintea mea... de m-a tăiat un leșin pe la lingurică, când am auzit țocăniturile pupăcioase. "țoc! fleoșc!" Nu o sa fiu niciodată o ortodoxă practicantă pen' că nu o să pot nicicând să pup icoanele "ca la carte". Să nu mai vorbim că, dacă mă aplec la mătănii... draci, nu mă mai ridic. :))) 
        Al meu soț și-a mai luat o cruce de agățat pe parbriz. Noroc că a mai dat din ele, că, la câte avea aduse de mama de prin pelerinaje, dacă le păstra pe toate, îl puteam chema pe popa să țină slujbele în mașină la noi. :))) Avea altarul pe parbriz :)))))))))
         Ne-am mai făcut vreo două poze nouă, vreo două la chilii și ne-am mutat la Agapia. Aici, altă viață nene. Îți luau 4 lei la intrare. Văzuserăm mai jos, pe stradă, niscai case deteriorate și cred că aveau nevoie de fonduri să le aranjeze și pe ele. :)))) Am văzut biserica, am aprins doua lumânări, și-a mai luat soțul o iconiță, am mai pozat chiliile
și am plecat să cautăm wc-ul. La locul cu pricina era trecută taxa de intrare/folosire - 1 leu. Încep să mă uit după cineva căruia să-i dau banii. Nimeni. S-au mai strâns câteva  femei, normal, ca să ne uitam unele la altele. Într-un final, văd agățată în perete o cutie a milei, d-aia cu gaură doar pentru introdus banii, că e sens unic. :)))))))) Scria pe cutie "taxa 1leu". M-a apucat rasul și am întrebat :"Si dacă nu pun, ce se întâmplă?" In minutul următor am avut senzația că voi fi bătută cu pietre. Cum muierile fericite că au găsit cutia milei se înghesuiau la pus banii, realizez că dacă stau după ele nu e prea bine, dau să mă strecor spre o cabină și ma ia o baba venerabilă la rost : "Păi nu pui banii?" Eu, care nu mai puteam sta la hlizeală, că era deja urgență, zic:"Da' ce, suntem la curve să dau banii înainte? Eu întâi consum și apoi plătesc. Si dacă nu îmi place, sun și la protecția consumatorului" și am tăiat-o că mă tăia rău pe mine :)))  Când am ieșit am pus banii în cutiuță dar am și zărit-o pe venerabilă într-un colț. Cred că mă așteptase. :))))))
          Si am pornit din nou la drum, dar spre Bacău. Nu am mai avut răbdare să vizitez și alte mânăstiri. Două au fost de ajuns, trei ar fi fost prea mult.

luni, 5 august 2013

Vacanta 2013 - partea a V a

          Pe la orele 16 eram la Lacu Roșu. Ca să nu avem surprize și să ne putem plimba în voie, am căutat întâi cazare. Dacă era după mine, mă opream din start,  la prima pensiune, dar al meu soț, precupeț din naștere, a ținut să știe și prețurile altor locații, ca să constate că tot la prima e bine. De ce nu rămăseserăm din start? Nu-i plăcuse proprietara. Trebuie sa recunosc că, la toate cazările, l-am trimis pe el să caute, eu apărând doar pentru completat acte și făcut plata :))) Deci, ne-am întors la prima pensiune, unde pentru 80lei/noapte, primeam camera cu baie cu tot și doar posibilitatea de a face un grătar în curte. Cum pe mine nu mă interesează să gătesc în vacanță și cum nu mă deranjează să mă deplasez la un alt restaurant, nu am avut nici o problemă. Proprietara (care nu-i plăcuse soțului meu) era moldoveancă, după vorbă, mai liniștită și foarte serioasă. Cred că l-a speriat pe al meu soț, după ce doua zile avusese parte numai de "nația lui Attila". :) Asta tanti era diferită și clar, ciudată. :))) Am completat hârtii, ne-am instalat și am plecat să vedem unde ne-am priponit. 
          Si am mers noi așa, vreo 10 minute, să zic,  și iaca lacul, care, surpriză... nu era roșu!!!!!!! :)))))))) Glumesc. Nu mă așteptam să văd chiar roșu și știam legenda cu ciobanul ucis împreună cu oile lui la formarea lacului, dar și legenda Esterei, frumoasa răpită de un tâlhar. In schimb e impresionant cum se vad cioturi de pomi pietrificați ieșind de sub apă
cum întreaga natură pare că ocrotește lacul
 cum parcă și cerul are altă culoare
cum pare că se reflectă brazii în apă, dar, de fapt, sunt alge :)
 și cum rățuștele vin să mănânce pâinică la mal
          E frumos și liniștitor. Atât de liniștitor că am rămas și ziua următoare. Toată ziua. :) Aveam nevoie de o pauză după atâția kilometrii conduși și aveam nevoie de timp să ne încărcăm bateriile cu energie din natură. Am mers mult pe jos, în jurul lacului și puțin pe un traseu montan. De la mersul pe jos, am avut gambele și pulpele tari ca piatra și dureroase, dar a meritat. Am stat pe bancă lângă lac și am privit ceilalți turiști. Oameni frumoși, mai puțin frumoși (unii de care chiar m-am speriat), vorbitori de română, maghiară, franceză, engleză, germană (cam atât am recunoscut), călători ajunși acolo cu autocarul, autoturismul, motocicleta sau bicicleta. Ne-a plăcut să încercăm să le ghicim mijlocul de transport în funcție de costumație :))) 
          Am mâncat la un restaurant și la o terasă. Mâncare obișnuită, nu fast food. Preturi ...cam 35-40lei/mic dejun și 50-60lei/prânz sau cină, pentru două persoane. Ne-a plăcut mai mult la terasă. Mie pentru că era pe mal de lac, soțului pentru că a fost servit de o unguroaică draguță. Nu era frumoasă tare dar era simpatică foc. L-a cucerit când i-a zis să vorbească un pic mai rar, că ea e unguroaică și înțelege mai greu :))) A mai băut al meu soț și 50 de palincă, așa că nu mai știam dacă-i lucesc ochii verzi de la palincă sau după unguroaică. :))))))) Nu m-am agitat. Am lăsat omul să se bucure de vacanță, că acasă tot cu mine ajungea :)))))
          Ce m-a mai impresionat, a fost multitudinea și mărimea mușcatelor de la terase 
           Am ajuns miercuri, am stat joi și am plecat vineri dimineață, după o cafea servită tot de fata unguroaică, să aibă soțul meu forță pentru șofat :) sau pentru a se rățoi la mine la Cheile Bicazului, pentru că iar am uitat camera foto în mașina parcată la capăt de chei :))) S-a jurat că la următorul traseu, îmi leagă aparatul de gat. :))))))
           Am câteva poze din mașină și vă pun și vouă două (că nu-s zgârcită) :)
          Următoarea oprire - Mânăstirea Văratec.


duminică, 4 august 2013

Vacanta 2013 - parta a IV a

          Așaaaa, să continuăm. După un drum lung cu peisaje superbe am ajuns la Praid. Si era cald și mult praf... Ne-am bucurat că intram sub pământ :))) Am plătit în stație 22lei/persoană și ne-am urcat în autobuz. Știam de la o prietenă că tunelul prin care merge autobuzul e cam îngust și că ea a făcut criză de claustrofobie. Cum și eu sunt claustrofobă, i-am zis soțului că, dacă vede că mă înverzesc, ii dau voie să-mi tragă  una în coaste să-mi amintesc să respir. :)))))
          Nici nu am avut timp să-mi amintesc că sunt claustrofobă că s-a și s-a oprit autobuzul. Am coborât, am intrat cu biletele cumpărate prin niște porți/bară ca la metrou și iată salina. Ei aș! Trebuiau coborâte scări. Multe scări. Mult prea multe. Primul gând a fost "cine m-o fi pus pe mine?". :))) La naiba, scările astea trebuiesc și urcate și eu am 100 de kile. :))) " Dacă le cobor prin rostogolire? Dar dacă nu le mai cobor?" Le-am coborât. Cu grijă și ținându-mă zdravăn de balustradă că, scări multe = înălțime mare și mie mi-e rău și de înălțime. Ce, nu v-am spus? Sunt mama stărilor de rău, nu alta. Bine, asta până mă apucă pandalia mare și pun biciul pe stările de rău; trebuiesc ținute în frâu. :))))
          Si ajunserăm în salină. Lungă, lată și înaltă. Lume puhoi. Unii turiști ca noi, alții la tratament, alții la întâlniri de amor... fiecare cu treaba lui. Am luat-o așa, la pas, ca pe "bulivard" și am atins pereți (cu mâna nu cu limba) am văzut și capela, și muzeul, și magazinele, și locurile de joacă, am băut cafea la terasa :), ne-am hlizit și ne-am minunat așa, cam vreo trei ore. De stat jos, nu am stat decât cât am băut cafeaua. Din toată salina, cel mai tare mi-a plăcut de-o pițipoancă. Genul giogele multe și sclipărețe, fusta scurtă, top cu bretele și papuci cu toc. De 12. Nu cred ca va puteți închipui cum se deplasa fata asta. Se chircise de frig și abia se deplasa pe papucii cu toc, târșind picior după picior, pentru că aluneca. Bine, trebuie să recunosc că-l folosea pe pot de baston, pe masculul cu care era. :)))
          Poze nu vă pun pentru că cele de ansamblu nu mi-au ieșit bine (fotograf nepriceput) dar vă pun un video de prezentare, să vă faceți o idee.
          E frumos. Merită un drum și merită și banii pe bilet. Nu veți simți nici o clipă ca toată tărășenia e sub pământ. Nu m-am simțit cârtită. De ieșit, am ieșit prin alta parte, unde, la fel, erau scări de urcat, da' mai puține și mai mici ca înălțime. Am zis "Doamne ajută" am făcut o cruce mare și am atacat scările, că doar nu era să rămân acolo. :))) Ca să nu mă apuce damblaua, am urcat cate doua trepte odată și nu am simțit asa rău efortul. Iată-mă în lupta cu scările. Se vede ca urc din doi în doi, da?
          Si mai mergem noi pe niște culoare, mai trecem pe lângă un bar, pe lângă un restaurant unde mirosea a haleala de începuseră matele să comenteze (mai târziu ne-am întrebat ca proștii de ce nu am mâncat acolo...) și am ajuns la o ușă încuiată. Pai da, se descuia doar când venea autobuzul. Ii băgau întâi pe cei ce voiau să intre, încuiau poarta lor și o descuiau pe-a noastră. Să fie siguri ca mai nimerim doar ușa autobuzului.  :))) Am așteptat deschiderea ușii cam cinci minute. Noi și restul lumii că ne strânseserăm câțiva. Atunci m-am gândit ca așteptăm ca la poarta Raiului, să se deschidă și să vedem dacă trecem sau ne trimite în adâncuri. Negre gânduri sub pământ, nu? Ei, asa sunt eu, ma apuca sa fiu emo in cele mai nefericite situații :))))))))
          Am ieșit la suprafață... și mi-am dorit să ma întorc. :))) Era prea cald și prea mult praf.
          Am plecat de la Praid, cu destinația Lacu Rosu.
          Va mai urma...

vineri, 2 august 2013

Vacanta 2013 - partea a-III-a

          Să continuam, zic. După ce am plecat de la Băile Tușnad, ne-am oprit la Miercurea Ciuc să bem o cafea și un suc. Am dat așa, un rotocol în zonă, am găsit o statuie ciudată
și ne-am așezat la o terasă, una dim multele din zona.
           Trebuie să recunosc că am plecat de acasă împovărați cu prejudecățile altora, prejudecăți legate de faptul că e plină zona de unguri care nu-i tratează prea bine pe români. Bine, problema e pusă prost, cetățenii de acolo fiind tot români. In fine. Cât ne-am plimbat noi, așa, la brațetă pe bulevard, am constatat că nu am auzit pe nimeni vorbind românește. Da' știți ce bine e? Când înțelegi ce zic ceilalți, uneori, fără să vrei, afli secrete sau probleme care iți pot modifica starea de spirit. Așa, nu înțelegi, ești îngeraș fericit. :))))))
           Ziceam că ne-am așezat la masă, la terasă. A venit o mândrețe de fată, frumoasăăăă și blondă ca o Cosânzeană (chiar asa, or fi mai multe Cosânzene? ) și ne-a salutat în ungurește. Zic că ne-a salutat, că nu cred ca ne-a dat dracu la prima oră a dimineții, nu? Noi i-am răspuns în românește :) și a priceput Cosânzeana că trebuie să vorbească în dulcele grai românesc. Ne-am bucurat. Nu de alta, dar io cafea de la dozator nu aveam chef să beau și mai vroiam și un fresh de portocale. :)
           Ei, și după ce am depozitat noi cafeaua și fresh-ul în stomac pas de ieși din Miercurea Ciuc. Pe unde am venit era sens unic.:) GPS doar la telefon da' era amețit rău :)))), asa că am recurs la :"Bună ziua! Cum ieșim spre Odorheiu Secuiesc?" Nu am găsit nici măcar o persoană care să nu ne ajute sau să nu ne vorbească în românește. Era chiar drăguț să-i vezi cum se chinuie să găsească cuvintele, doar, doar să te ajute. Acu' să nu-mi veniți cu ideea că voiau să mă scoată mai repede din oraș, că nu tine. Azi sunt flower power. :)
          Ce aș mai vrea să spun legat de Miercurea Ciuc, e faptul că de la Brașov până la Miercurea Ciuc nu am mai găsit stație GPL. Ulterior am aflat că mai era una la Sf. Gheorghe, dar nu am văzut-o. Deci, dacă vă faceți socotelile că mai găsiți stații pe drum, revizuiți-vă ideea și faceți plinul la Brașov. Noi am făcut plinul la Pitești și aveam și benzină cam trei sferturi de rezervor. Nu am avut probleme, dar e bine de știut.
          Să revenim pe drum. Cum care drum? Drumul spre Praid, sau "Praide" cum a zis un băiat drăguț (pot să-i zic Cosânzean?) când l-am întrebat de direcție.:) Si cum mergeam noi la drum întins spre salină, vedem pe margine o zonă comercială, d-asta cu căsuțe și suveniruri. Bineînțeles că am oprit. Ce am luat? Magnet cu steagul secuiesc(mișto culorile), vreo trei farfurii, două scrumiere și o vază din ceramică neagră. Parte din ele au fost de dat. Una dintre vânzătoare ne-a povestit că în urmă cu muuuuulti ani, a lucrat la Curtea de Argeș, la hidrocentrală și ne-a întrebat de unde din Argeș, suntem noi.(Din Congo, din congo, da' al cui?)  De regulă, zicem că de pe lângă Pitești, dar acum mi-a scapăt scurt, "Topoloveni". Reacția:"Aaaaaaaaaaa de la magiun!!!!" Măi lume, a crescut pipota în mine când am auzit că madama asta, care nu vorbea bine românește știa de Topoloveni, chiar dacă prin prisma magiunului.:)))
Va urma :)

joi, 1 august 2013

Vacanta 2013 - partea a II a

          Așadar și prin urmare ne-am întors la Băile Tușnad să ne cazăm. Să ne cazăm zic, dar unde? Era stațiunea plină ochi, pen' că avea loc un nu știu ce festival de muzică rock, folk și alte genuri. Am înțeles că era ocupat peste tot, hăt, taman de duminică :))) Într-un final am găsit loc la o pensiune care mai avea o clădire cu apartamente și ne-au dat o cameră într-un apartament cu trei camere. Baia era comună, dar nu a fost o problemă, pentru că fiecare cameră avea alocată separat cabina de duș, toaleta și chiuveta. Faza faină a fost când ne-am dat seama că în cameră sunt trei paturi separate. Noi, doar doi și obișnuiți să dormim împreună, să ne ținem de mână pe sub pleduri :))) No, zic să apropiem paturile, da' ghinion... aveau ramă și ne-ar fi durut șalele :))) Să dormim într-unul singur... neeeee, poate unul peste altul, ca unul lângă altul n-aveam loc. Nu că ar fi fost patul mic, suntem noi prea "dezvoltați" :)))) Am hotărât să dormim fiecare în câte un pat (logic), să ne prefacem că suntem certați :))) Da, dar care în care pat? Numai ce întreb și îmi cade rujul pe podea (deh, cochetă și în cele mai grele momente) ruj care începe să se rostogolească cu viteză spre balcon. Soțul zice: "podeaua-i strâmbă rău, zici ca-i aplecată casa". No, atât mi-a trebuit că am știut clar în care pat mă culc. Lângă ușă, în zona cea mai înaltă :)))
          Am mers la masă, ne-am întors de la masă, făcut dus, echipat în pijamale cu craci lungi și mânecă lungă, că era un frig... și hai la somn. Somn, somn, da' începuse festivalul... și urlau unii la microfon și răsuna toată valea și poftim de mai dormi. Al meu soț, obosit de la atâta șofat, era gata să adoarmă. Eu:"Știi, e cam aiurea să avem un pat liber în cameră". El, semi adormit :"Si pe cine vrei să culci acolo? Nu poți scoate patul din camera". Eu, deșteaptă, cum m-a făcut mama : "Du-te și agată și tu una s-o aduci să ocupe patul" El: "Am băut eu și te-ai îmbătat tu. Nu te doare și capul?" Eu: "Că bine zici, noroc cu patul gol. Să iau o pastilă că mă cam doare de la căldura de peste zi" :)))
          Într-un final am adormit... până pe la patru dimineață. Nu se terminase festivalul. Se canta acum muzica mai "muzicală" și mai potrivită pentru urechile mele. Am ieșit tiptil în balcon și am stat asa, pe întuneric, cam o oră, să ascult muzica și să inspir cat mai mult oxigen. Mai stăteam, da' mi-am amintit că e casa în pantă și am preferat să mă cocoț în pat, unde am reușit să mai dorm până pe la șapte și jumătate. 
Imagine din balcon
 Mai departe cu traseul, în postarea viitoare. :)